Deutsche Bank şi Bayern Munchen

Publicat în Adevărul, 15 septembrie 2014

Nu cu mult timp în urmă am avut o discuţie cu un oficial german din lumea finanţelor şi economiei. Între altele a venit vorba de fenomenul fotbalistic din Germania în condiţiile în care Bayern Munchen câştigase ultima ediţie a Ligii Campionilor (performanţă urmată de câştigarea Cupei Mondiale din Brazilia de către Germania). I-am mărturisit că sunt un fan al Borussiei Dormund (BD), care acum mai bine de 15 ani a învins pe Juventus într-o finală de Champions League; că apreciez mult stilul de joc spectaculos de sub bagheta tehnică a lui Juergen Klopp şi preocuparea de a transforma tinere talente în jucători de mare clasă. Replica interlocutorului, fan al echipei bavareze, a fost: “Bayern Munchen este Deutsche Bank (DB)”. De aici puteai înţelege multe pornind de la întăietatea lui Deutsche Bank în industria bancară europeană. În fapt, această bancă a avut ca strategie în ultimele decenii să rivalizeze cu coloşii americani şi câteva bănci din Marea Britanie pe plan global. Această strategie a avut rezultate amestecate în măsura în care s-a efatat modelul german tradiţional al relaţiei strânse cu clienţii corporatişti, fiind dezvoltate operaţiuni de investment banking si tranzacţii cu derivate, speculaţiile. Criza financiară a afectat sever Deutsche Bank şi acum se fac eforturi remodelare, de revenire la un business mai solid. Se poate face o paralelă între cela Bayern Munchen si Deutsche Bank? Eu cred că da, în măsura în care cele două entităţi ilustrează forţa economică şi organizaţională a Germaniei. Drept este insă că, în timp ce fotbalul german a câştigat teren în Europa în ultimii ani, industria bancară germană a fost lovită de criza cam ca peste tot în lumea occidentală. Deutsche Bank rămâne însa un port-drapel în acest sector, acasă şi în Europa. În fotbal, ca şi în industria bancară, entităţile mari, cu putere, sunt avantajate, mai ales în contextul actual. Băncile foarte mari beneficiază de subvenţii explicite şi implicite; chiar piaţa oferă costuri de finanţare mai mici grupurilor foarte mari mizându-se pe intervenţii publice tip bailout (salvare) în caz de mare ananghie. Această supoziţie persistă în pofida unor noi mecanisme de rezoluţie, de “bailing in”, care să implice creditorii în salvarea unor bănci. Este greu de admis că un mare grup financiar ar fi lăsat la voia pieţelor în caz de avarie puternică. Piaţa bancară (financiară) în Europa a fost fragmentată de criza şi, adesea, “winners take all”, pe scurt, câştigătorii cam iau totul. Şi în fotbal se observă o departajare tot mai netă între cluburile foarte mari şi cele mici. Champions League a devenit, cum remarcă unii ziarişti, o competiţie a celor mari şi bogaţi, unde venituri imense vin din drepturi de televizare şi reclame. Pentru cluburi mari din Marea Britanie şi Germania veritabila bătălie se dă pentru calificarea in CL, campionatele naţionale devenind o competiţie secundară, chiar dacă ele asigură biletul pentru competiţia europeană. Ţările mici din Europa, cu economii modeste, arareori pot să trimită echipe în grupele CL şi se bat să aceeadă în Europa League, care este o competiţie europeană de anvergură mai mică. Dar care aduce şi ea venituri ce, uneori, asigură finanţarea unor cluburi de talie inferioară. Aşa cum industria bancară europeană este dominată covârşitor de grupuri din ţările cele mai mari din UE, tot astfel Champions League este dominată de echipe din UK, Germania, Spania. Italia a pierdut teren în ultimul deceniu criza economică reducând din potenţa financiară a unor cluburi ca Milan, Internazionale, Juventus. Este de văzut decă Real, Barcelona, Atletico vor pierde din sevă dacă economia Spaniei nu îşi va reveni. Precum în lumea finanţei, argumente de ordin moral sunt lăsate deoparte în fotbal ca afacere pur şi simplu; se cumpără şi se vinde orice. Dacă ai resurse financiare, achiziţionezi, sau încerci să cumperi cei mai buni jucători. Nu mai prea contează “şcoala proprie”, care să producă fotbalişti de clasă înaltă. Bayern încearcă să cumpere cei mai buni jucători de la rivalele din campionat, cum s-a întamplat în ultimii ani în relaţia cu Borussia Dortmund. Mario Goetze a fost cumpărat de Bayern pe o sumă de peste 35 milioane euro, utilizându-se şi “clauza de eliberare”/release clause; Robert Lewandowski i-a urmat fiind atras de un salariu mult mai mare la bavarezi. Acum se speculează că Marco Reus va ajunge de la Borussia tot în ograda lui Bayern în vara anului viitor. Chiar dacă asemenea procedee sunt legale, ele sunt, într-un fel, contra unui spirit al competiţiei corecte, de fairplay. La Borussia, Klopp a format de-a lungul câtorva ani o echipă strălucitoare prin maniera de joc şi valorificând abilităţi individuale puse in slujba jocului colectiv. La Bayern se mizează tot mai mult pe aducerea permanentă de noi jucători existând o alonjă financiară ieşită din comun (grupul Allianz este sponsor principal). Borussia a avut doi ani excelenţi, între 2011 şi 2012, cucerind şi titlul Germaniei, după care Bayern a început să îi cumpere “nestematele”. Borussia este club listat la bursă şi încearcă să se intărească financiar pentru a ţine pasul cu Bayern în competiţia internă şi mai ales in CL. Şi alte cluburi germane au suport corporatist: Bayer Leverkusen pe concernul farmaceutic cu acelaşi nume; Wolfsburg pe Volkswagen, etc. Dar Bayern are de partea sa cel mai mare sprijin financiar din partea unor corporaţii şi are un pedigree excepţional. De aceea este foarte senzitivă faţă de încercările Borussiei Dortmund de a rivaliza cu ea de la aceeasi înălţime organizaţională. Marile cluburi din UK au finanţatori mari din afară, ceea ce exprimă un anume declin al economiei britanice în Europa, în spaţiul global. Bayern seamană cu Deutsche în ce priveşte locul in competitia europeană. Şi unele practici izvorâte din poziţia dominantă pe piaţă sunt comparabile. Dar nu orice este de salutat. În special când se abuzează de poziţie deominantă. Borusssia Dormund are şanse semnificative să se bată la titlu din nou în Germania şi să dovedească aceeaşi măiestrie fotbalistică în Liga Campionilor. Cât priveşte Deutsche Bank, ea ar trebui să dea tonul în privinţa refacerii modelului de business, revenirii la serviciul în slujba economiei. Mai ales într-o Europă care are nevoie de resuscitare economică. Un ultim gând: aşa cum există instituţii ce sunt preocupate de protejarea competiţiei corecte în afaceri tot astfel trebuie să se întâmple şi în fotbal, în sport în general; de la prevenirea manipulărilor, înşelătoriilor, meciurilor trucate şi pariurilor pe baza de aranjamente ilegale (împotriva spiritului sportiv) până la evitarea racolării de jucători de la echipe rivale în condiţii mai mult decât discutabile