Criza zonei euro si cea geopolitica franeaza “Noua Europa”

Publicat pe  www.CursdeGuvernare.ro, 1 dec 2014

“Noua Europa” este un concept folosit peste Ocean pentru a descrie geografia politica a Europei dupa caderea Zidului Berlinului, tarile post-comuniste care s-au alaturat Uniunii Europene si NATO. Pe fondul persistentei dificultatilor financiare si economice in lumea industrializata, anul 2014 aduce o provocare dubla pentru “Noua Europa”. Zona euro nu reuseste sa iasa inca la liman. Acolo inflatia anualizata a coborat la 0,3% in noiembrie, a.c., in timp ce rata de crestere economica abia daca va trece de zero in acest an, in conditiile in care locomotiva economica, Germania, incetineste. Progrese se fac in constructia Uniunii Bancare, dar insuficiente. Anul 2014 a readus geopolitica mare in atentia guvernelor; criza din Ucraina, anexarea Crimeei de catre Rusia,  au declansat un carusel al sanctiunilor ce au impact asupra activitatii economice pe intreg continentul. S-a schimbat harta riscurilor, perceptiilor, pe batranul continent. Vor putea in acest context economiile emergente din Europa, state membre ale UE, relua procesul de catching up, pentru a diminua decalaje economice?

Unele voci mentioneaza 5% crestere economica reala (rata nominala fara inflatie) — ca obiectiv in functie de care sa fie construita politica publica in Romania. Cercuri de afaceri influente reclama masuri care sa sustina o asemenea crestere economica. Intrebarea cheie este deca o astfel de tinta este realista in anii ce vin. Relatia intre geografie si economie este de bun simt daca observam ca unde costuri de transport si de relocalizare sunt mici este stimulat comertul, miscari de factori de productie au loc. Apropierea dintre economii, devine un avantaj pentru relatii mai stranse. Exista de altfel modele “gravitationale” care incearca sa surprinda efecte ale amplasarii spatiale asupra comertului, activitatii economice Procesul de integrare intra-industriala este favorizat de compatibilitatea structurala a unor economii, tot astfel cum specializarea sectoriala este stimulata de avantaje comparative, de inzestrarea economiilor cu factori de productie. Tarile care au acces la mai multe cai de transport, inclusiv cai fluviale si maritime, care poseda manunchiuri/clustere de activitati economice ce genereaza efecte de aglomerare si sinergii, sunt avantajate.

Diferentele intre economii pot fi judecate in mod static si in dinamica. Indicatori de stare (la un moment dat) sunt PIB-ul absolut si pe locuitor, ponderea industriei in PIB, ponderea comertului, dezechilibre externe (surplus sau deficit), etc. Perspectiva este data de rate de crestere sau de scadere ale unor agregate economice. Revenind la ce ne intereseaza, este de gandit ca a avea vecini ce au o crestere economica inalta si cu care te afli in compatibilitate structurala prezinta un avantaj. Avem de-a face aici, precum in mecanica celesta, cu o lege gravitationala: corpuri mari atrag pe cele mici. Altfel spus, daca ai schimburi comerciale intense si ai un grad inalt de integrare cu o economie foarte dinamica care, sa zicem, are o crestere anuala de 4-5%, sansele de crestere cu o rata similara a economiei locale se maresc. Drept este ca aceste supozitii implica politici publice care sa nu cauzeze dezechilibre majore..

Economiile emergente din Europa au primit mult capital in deceniul ce a precedat izbucnirea crizei in 2008 si au avut crestere economica bazata pe import de resurse. Unele (Cehia, Polonia, Slovacia) dintre ele au avut o alocare mai buna a resurselor, in timp ce altele (Bulgaria, tarile baltice, Romania) au cunoscut un fenomen de avant si prabusire (boom and bust) exprimat de bule speculative, de orientarea resurselor masiv catre non-tradables (exportabile si care pot inlocui import). Odata cu aceasta criza s-a cam frant circuitul capitalului de la Vest la Est. Nu putine dintre acestea au avut rate de crestere reala medie in anii precriza ce au depasit 5-6%. In cazul Romaniei, au fost ani de crestere considerabil peste un nivel sustenabil estimat la 5-5,5% anual (in 2004 cresterea PIB a fost 8,3 si in 2008 de 7,9). Dar bulele speculative au ascuns cresterea sustenabila si au generat deficite externe de doua cifre (peste 10% din PIB), in mare parte finanate prin imprumuturi. Se poate admite ca potentialul de crestere al economiei autohtone a a fost erodat de criza la probabil cca. 2,5% anual in timp ce in Vestul european acesta este probabil, in medie, de 1-1,5%. Cresterea din anii recenti a fost in Romania in medie de cca 2%, adica nu departe de potential. A ajunge la 5% crestere reala in mod sustenabil, ar insemna practic o dublare a ceea ce se estimeaza rata de crestere potentiala actuala (este de facut distinctie intre PIB-ul potential si rata de crestere potentiala). Sa repetam: este posibila o asemenea dublare?

O economie isi poate mobiliza mai bine rezervele de eficienta, resursele neutilizate (poate reduce din coruptie), absorbi mai eficace fonduri europene, mari rata investitiilor (care a scazut in Romania in ultimii ani), etc si poate, astfel, salta pe o alta traiectorie de crestere. Dar daca partenerii principali trec pe o traiectorie de crestere inferioara, sau chiar stagneaza economic, se micsoreaza sansele economiei de a-si concretiza mobilizarea de rezerve si resurse interne. Adica, in loc sa cresti cu, sa presupunem, peste 4% anual prin mobilizare de rezerve si resurse, sa turezi la un nivel de 3% anual. Si nu este clar ca si acest nivel este sustenabil pe termen mai lung daca zona euro nu isi va rezolva dificultatile cu care se confrunta. Nu numai ca exista un spectru al “stagnarii seculare”, notiune folosita de Alvin Hansen in 1938 pentru a descrie conditiile de dupa Marea Depresiune (criza din 1929-1933) si resuscitata de Larry Summers acum pentru a reliefa trasaturi ale economiilor industrializate de dupa Marea Recesiune (criza actuala) –demografie, tehnologie, distributie a veniturilor, concurenta globala, care ar induce a scadere puternica a cresterii potentiale (de aici si notiunea de stagnare seculara). Dar in zona euro exista si pericolul de debt-deflation, constant evocat de oficiali ai ECB, de functionari inalti de la Comisie, care poate fi precum o “gaura neagra” pentru tari unde datoriile publice si private sunt foarte mari. Este de subliniat ca tarile din “Noua Europa” au datorii publice si private, ca pondere in PIB, mult inferioare celor consemnate in Franta, Italia, Spania si chiar Germania si Olanda (Ungaria face exceptie in privinta datoriei publice).

Dinamica nefavorabila din tari industrializate mari din Europa se conjuga cu evenimente geopolitice care incetoseaza si mai mult perspectiva economica. Rezumand pentru “Noua Europa”, dinamica economica a Vestului este un handicap major in anii ce vin. Sectoarele financiare din economiile emergente sunt controlate in mod covarsitor de grupuri mari din economiile mature, comertul este in proportie de peste 70% intra-UE, sentimentul general pe piete este dat de ce se intampla in Germania, Franta, Italia, etc. De aceea, interesul nostru funciar este ca zona euro sa isi rezolve probleme economice in mod structural. Avem o criza geopolitica care schimba date generale in Europa si care modifica perceptii de risc, posibilitati de investitii. In asemenea conditii, chiar daca am avea rate de crestere superioare fata de ce se intampla in tarile occidentale, catching-up-ul va fi lent. Cum spune Jacek Rostowski, fost ministru de finante al Poloniei el nefiind singurul care face o asemenea constatare, cand tintim rate de crestere inalte sa ne intrebam ce putem face pentru a combate efecte nefaste ale celor “trei zero” din zona euro: zero inflatie, zero crestere economica, rata zero a dobanzii de politica monetara. Si nu suntem departe de o asemenea situatie..

Orice ar fi, in Romania trebuie sa folosim cat mai bine resursele de care dispunem, in sectorul public si cel privat. Sa folosim mai bine bugetul public ca instrument de dezvoltare (prioritati investitionale in infrastructura si nu numai, combaterea risipei de bani), sa marim rata de investii, o absorbtie mult mai buna de fonduri europene, diversificarea schimburilor economice/comerciale cu regiuni care au dinamica economica superioara, atragerea de investitii in sectoare de tradables, modernizarea agriculturii (unde potentialul este enorm), parteneriate economice strategice cu Polonia si alte tari din “Noua Europa”. Noile cerinte de capital propriu si lichiditate pentru banci pe plan international; dezintermediarea financiara, schimbarea paradigmei de finantare (de la imprumut la mai mult capital propriu: debt vs. equity), limitele modelului de crestere bazat pe import de capital, arata ca este necesar sa fie reinventat modelul de crestere; este nevoie de economisire interna mai mare (economisirea a crescut in ultimii ani la peste 21% din PIB, dar a fost fortata de criza, in loc sa reflecte mai degraba inclinatii firesti), de un sistem bancar care sa ajute la finantarea investitiilor mari si a agriculturii (nu ne putem bizui numai pe fonduri europene si imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii si Banca Mondiala), de firme autohtone cu greutate mai mare in tesutul industrial, etc. Integrarea financiara si-a dovedit limitele; ea poate aduce chiar ponoase daca nu asigura finantarea intreprinderilor, a productiei de tradables.

Daca nu gasim raspunsuri adecvate la intrebari ce decurg din problemele mari revelate de criza actuala din Uniune, ne vom micsora posibilitatile de a scapa din “middle income trap” (capcana venitului mediu/loc) –cu care se confrunta tarile din “Noua Europa”. Aceasta capcana  spune ca este foarte greu sa concurezi cu tari ce poseda superioritate tehnologica evidenta (care exporta produse de inalta tehnicitate) si cu tari ce asimileaza tehnologii noi in mod intens si care beneficiaza de costuri reduse cu factori de productie. Romania are un cost relativ scazut al fortei de munca, dar gama de produse pe care le produce/exporta nu este de top in privinta valorii adaugate. Infrastructura este precara. Nici procesul de inovatie autohtona nu da sperante mari, chiar daca exista o pleiada de specialisti in IT ce straluceste. Mai exista spatiu pentru ca acumularea cantitativa sa duca la crestere. Dar avem nevoie de inovatie pentru a da suflu cresterii economice (in functia lui Solow ar fi cresterea productivitatii totale a factorilor de productie ca rezidual). Educatia este un factor pe termen lung, la care trebuie sa lucram foarte serios.

Una peste alta, ritmuri de crestere ca cele vazute dupa 2001 in Romania sunt de domeniul trecutului. Un 5% in anii ce vin nu este realist. Ar fi bine sa reusim 3-4% crestere reala anuala in mod sistematic. Dar conteaza enorm ce se va intampla in zona euro si daca mediul geopolitic se va ameliora. Acum, economia romaneasca si celelalte din ‘Noua Europa” sunt impiedicate de criza zonei euro si criza geopolitica.